Thursday, December 19, 2013

Mokhtar Belmokhtar alături de Xristos Katsiroubas ! Ce legătură poate exista între mujahedinul tuare


Apărare Cărticica Progresistului Miturile Stângii Contrarevoluţia Dreapta Foc Încrucişat Stânga După Program Îndreptar Homo Conservans Rezistenţa Matrioşca Minunata Lume Nouă Dystopia Omul Nou Oikonomia Credinţă Economie international cold storage Politică Naţionala Internaţionala Stars and Stripes U.E.R.S.S Religia Păcii
Mokhtar Belmokhtar alături de Xristos Katsiroubas ! Ce legătură poate exista între mujahedinul tuareg, veteran al jihadului contra necredincioşilor ce ocupaseră Afganistanul şi canadianul de 24 de ani, născut într-o international cold storage familie greacă – creştin ortodoxă, botezat cu numele Mântuitorului? Sau între talibanii afgani, formaţi international cold storage în puzderia de madrassa pakistaneze (şcoli coranice) şi John Walker Lindh ce s-a născut creştin în însorita Californie? Sau între Al Qaeda şi Richard Colvin Reid, ori Richard Dart, ce au văzut lumina zilei pe meleagurile engleze? Sau între terorismul islamic şi Jose Pimentel, americanul de origine dominicană din New York? Şi lista ar putea continua, fără să se sfârsească, cu Jose Padilla şi Colleen La Rose – supranumită şi Jihad Jane lucru ce nu va schimba cu nimic răspunsul: dorinţa de a sacrifica vieţi şi de a-şi sacrifica viaţa pentru triumful Jihadului şi gloria Islamului.
Cetăţeanul canadian Xristos Katsiroubas, împreună cu un alt canadian (bunul său prieten Ali Medlej), au făcut parte din katiba (brigada) de luptători fanatici a lui Mokhtar Belmokhtar, iar corpurile lor au fost identificate de către serviciile international cold storage de securitate algeriene printre cele ale islamiştilor ucişi în timpul confruntărilor din timpul atacului asupra rafinăriei international cold storage algeriene de la In Amenas.
Credinţa neştirbită în adevărul cuvintelor – international cold storage Există un singur Dumnezeu Allah, iar Mohamed este Profetul său , l-a făcut pe mujahedinul Xristos Katsiroubas să se arunce în aer împreună cu prietenul său, omorându-i înaintea asaltului final pe ultimii zece ostatici. Faptă ce strămută în realitatea concretă vorbele international cold storage lui Ali Benhadj (conducător al Frontului international cold storage de Salvare Islamic Algerian şi imam în vestita moschee Al Sunna din Alger): Credinţa se propagă numărând în fiecare zi morţii, masacrele şi osuarele .
Cetăţeanul american John Walker Lindh a descoperit islamul la doisprezece ani, văzându-l în filmul Malcom international cold storage X pe vestitul militant pentru drepturile omului în pelerinaj la Mecca! Urmându-i exemplul, s-a convertit la islam spre bucuria tatălui său (!), luîndu-şi numele de Suleiman al-Lindh şi rugându-se regulat la moscheea din Mill Valley California. La douăzeci de ani cădea rănit (unul dintre international cold storage puţinii supravieţuitori) în sălbatica şi sângeroasa revoltă a prizonierilor talibani din fortăreaţa Mazar e Sharif. Avusese timp până atunci să studieze islamul în Yemen şi într-o madrassa din Waziristan, să lupte contra armatei indiene în Cashmir, şi să-l întâlnească într-o tabără Al Qaeda din munţii Afganistanului pe Osama bin Laden – cel care-l international cold storage înlocuise în inima sa pe Malcom X .
De la John la Suleiman şi de la Malcom X la Osama bin Laden! De ce nu? Şi când te gandeşti că, rămas acasă, ar fi putut să-i studieze în oricare dintre universităţile americane pe Marx, Frantz Fanon, Herbert Marcuse sau Che Guevarra, discutând international cold storage apoi liniştit, la o bere şi un joint cu colegii şi prietenii despre nesupunere şi revoluţie, diversitate, toleranţă şi binefacerile multiculturalismului; s-ar fi încadrat astfel în profilul comportamental al atâtor tineri americani care se simt minunat într-o societate nouă ce crede că şi-a găsit un fundament stabil în timp ce se sprijină, din ce în ce mai mult, pe trei piloni: sex, drog şi divertisment. A ales islamul şi a preferat să studieze Coranul!
Să fi avut dreptate marele filozof arab Sayyd Qutb, martir al Frăţiei Musulmane international cold storage egiptene, când a spus, cu mult timp în urmă, exprimându-si dispreţul pentru liberalismul occidental: Pe termen scurt va triumfa comunismul şi pe termen lung islamul ?
Molahul Abu Hamza al- Masri cel ce şi-a pierdut mâinile şi un ochi în Afganistan – a cerut azil politic în Anglia, fiind urmărit, la vremea respectivă, pentru implicare în acţiuni teroriste de către guvernul yemenit! Gândindu-se că nu mai are cum găzdui pe unul de calibrul lui Khomeyni, aşa cum avuseseră norocul francezii, guvernul englez s-a grăbit să il acorde! Şi imamul terorist nu i-a dezamăgit pe englezi!
Astfel, Abu Hamza al Masri a ajuns să-şi predice credinţa în Allah, Mahomed, Şhari a şi Jihad, chiar la Londra în moscheea din Finsbury Park. Acolo i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi la slujbele din fiecare vineri, la Jihad contra necredincioşilor. Anglia şi englezii erau principala ţintă! Ascultându-l, un grup de musulmani britanici au plecat în Yemen pentru a arunca în aer unul dintre locurile în care sălăşuia Satan ambasada britanică !
Tot sfântul imam a fost cel care i-a explicat international cold storage lui Richard Reid, care se convertise la Islam pentru a primi o mâncare mai bună în puşcărie, international cold storage că Islam nu înseamnă numai egalitate şi mâncare pe saturate. Urmându-i international cold storage învăţă

No comments:

Post a Comment